Decişi să joace cartea fraudării alegerilor cu orice risc, prin orice mijloace, la cel mai înalt nivel în interiorul PSD s-a decis ca propriile metode de fraudare să fie puse la bătaie şi să fie atribuite PDL, susţine o sursă a mea din interiorul PSD. Cu alte cuvinte, tot ceea ce a folosit PSD-ul ca „sistem de furt şi de fraudare şi de cumpărare a voturilor”, aşa cum spunea Victor Ponta acum două zile, să fie trecut pe lista de dovezi ce vor fi depuse zilele acestea la Curtea Constituţională pentru a demonstra că PDL-ul a fraudat alegerile.
Când au realizat că nu vor putea să demonstreze o fraudă masivă a PDL, cineva din conducerea PSD a venit cu această soluţie, riscantă, însă considerată fezabilă. Sursa mea susţine că argumentul suprem pentru acceptarea acestei manevre a fost faptul că nu se va putea demonstra niciodată cu cine au votat cei incriminaţi că au comis infracţiuni electorale, chiar dacă ei au votat PSD şi şi-au riscat pielea în numele PSD. În plus, a fost luat în calcul şi faptul că PDL-ul nu va merge pe cartea fraudării alegerilor, va avea o atitudine necombativă, ceea ce înseamnă că toate acuzaţiile de fraudă vor putea fi contabilizate în numele lor.
Ca strategie de inducere în eroare a opiniei publice şi pentru a se da o tentă de credibilitate acestei strategii, Dan Nica a fost trimis ieri într-o conferinţă de presă ca să arate public unde s-au comis fraudele: în zone controlate de PDL, cum ar fi Sectorul 3 ar Bucureştiului, dar şi în străinătate, acolo unde s-a votat masiv cu PDL-ul. Am încercat deja să stau de vorbă cu Viorel Hrebenciuc, denumit şi sforarul PSD, dar şi cu Victor Ponta, cel care spunea acum două zile că „sistemul lor (n.m. – al PDL) a funcţionat mai bine”. Nu mi-au răspuns la telefon. Nici din tabăra PDL nu am reuşit să contactez încă pe cineva pentru un comentariu.
Pentru aducere aminte, iată ce spunea Victor Ponta luni dimineaţa, în jur de ora 11,00, în faţa intrării în sediul PSD.
Victor Ponta: E foarte clar că am câştigat la vot, dar la ei sistemul a funcţionat mai bine....
Reporter: Ce înseamnă că sistemul a funcţionat mai bine? Care sistem?
V.P.: Sistemul de furt şi de fraudare şi de cumpărare a voturilor. Ştiam asta, ştiam că ne batem cu ei în felul ăsta.....Şi atunci sistemul lor a fost mai bun
Rep.: Dacă spuneţi că sistemul lor de fraudă a funcţionat mai bine, înseamnă că şi dumneavostră aţi avut unul?
V.P.: Aţi pus o întrebare care vă face cinste....
09 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
v'am preluat integral postu', va suparatzi ?
RăspundețiȘtergereDeloc :-)
RăspundețiȘtergeremerci !
RăspundețiȘtergerechiar daca intii am tras si pe urma am cerut voie...
@niku_elektriku - daca e citata sursa, nu e bai :-) si alta data, cu placere.
RăspundețiȘtergerePot indrazni sa preiau si eu cu indicarea sursei ?
RăspundețiȘtergerePS Cu timiditatea care ma caracterizeaza,indiferent de raspuns indraznesc sa spun ...sarut mana pe obrajori, scrieti extraordinar de fain :)
@GERULA - sigur ca puteti prelua. multumesc de apreciere :-)
RăspundețiȘtergere