EXCLUSIV. Anul trecut, Ministerul Transporturilor condus de liberalul Ludovic Orban a gândit o nouă strategie pentru salvarea drumurilor naţionale - contractele multianuale pentru reparaţii, întreţinere şi deszăpezire. Întreţinerea tuturor drumurilor naţionale din România pentru perioada 2008 – 2011 a încăput pe mâna unor firme cu puternică susţinere politică. Companiile lui Dorinel Umbrărescu, Nelu Iordache, Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, Theodor Berna, Florin Diaconu, Gheorghe Cusă, Ovidiu Tender, Marian Fişcuci, cu toţii apropiaţi de câte un partid politic, au încheiat în 2008 contracte pentru întreţinerea multianuală a drumurilor, în pachetul de servicii fiind inclusă şi deszăpezirea.
Contractele încheiate de firmele deţinute de cei numiţi mai sus cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR) ajung la peste 1,1 miliarde de euro. În schimbul acestor bani, firmele ar trebui să asigure în intervalul 2008 – 2011 lucrări pentru întreţinerea drumurilor naţionale, marcaje, servicii de pază, servicii de curăţenie specializate şi servicii de deszăpezire.
O simplă privire peste lista de câştigători arată că licitaţiile au fost câştigate de companii cu puternică susţinere politică, abonate la contracte pe bani publici, indiferent de culoarea guvernelor care s-au succedat după 2000. La nivel naţional, cele mai multe contracte au fost câştigate de consorţiul UMB Spedition, patronat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu. Firma acestuia a obţinut nu mai puţin de 13 contracte de întreţinere multianuală a drumurilor din tot atâtea Secţii Naţionale de Drumuri (SND). Este vorba despre SND Oradea - contract în valoare de 76.813.652 lei, SND Satu Mare - contract în valoare de 45.423.520 lei, SND Baia Mare - contract în valoare de 54.450.431 lei, SND Târgu Mureş - contract în valoare de 346.656.357 lei, SND Miercurea Ciuc - contract în valoare de 206.013.042 lei, SND Bacău - contract în valoare de 102.563.819 lei, SND Bârlad - contract în valoare de 102.563.819 lei, SND Botoşani, 85.577.171 lei, SND Câmpulung Moldovenesc - contract în valoare de 52. 285.210 lei, SND Focşani - contract în valoare de 141.068.602 lei, SND Galaţi - contract în valoare de 45.838.569 lei, SND Iaşi - contract în valoare de 86.531.789 lei, SND Piatra Neamţ - contract în valoare de 245.217.279 lei, SND Suceava - contract în valoare de 60.265.870 lei.
Toate aceste sume de bani adunate ajung la o valoare impresionantă, de peste 1,5 miliarde de lei noi, echivalentul a circa 400 de milioane de euro. Calculele arată că firma lui Dorinel Umbrărescu, numit de presă „regele asfaltului”, a obţinut mai mult de o treime din întreaga sumă alocată pentru întreţinerea multianuală a drumurilor naţionale. Contractele lui Umbrărescu vin după o perioadă de „secetă”, în care firma acestuia a avut închis robinetul banilor publici, comparativ cu perioada 2001 - 2004. În perioada guvernării Adrian Năstase, Spedition UMB a obţinut contracte de peste 325 de milioane de euro, iar patronul ei s-a aflat printre sponsorii PSD. În 2005, imediat după ce PSD a pierdut alegerile, Umbrărescu declara că l-a votat pe Traian Băsescu, însă asta nu i-a ajutat prea mult.
Contractele pe care a reuşit să le mai încheie în perioada 2005 – 2007 au fost obţinute de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, la conducerea căreia s-a aflat în perioada 2005 – 2008 Dorina Tiron, în prezent directorul CNADNR, cu care Umbrărescu are o comunicare foarte bună. Adevărata revenire în liga jucătorilor importanţi din asfalt s-a produs în 2008, când Spedition UMB a încheiat nouă din cele 13 contracte de întreţinere multianuală cu SND-uri aflate sub conducerea directă a Dorinei Tiron. Drumurile cu cele mai mari probleme zilele acestea în privinţa deszăpezirii au fost în Moldova, adică exact pe segmentul controlat de Spedition UMB.
Pe locul doi în topul firmelor care au obţinut contracte de la CNADNR pentru întreţinerea multianuală a drumurilor, inclusiv pentru deszăpezire, se află Tehnologica Radion şi Delta ACM 93, firme aflate în sfera de influenţă a PDL. Prima este controlată de Theodor Berna, cea de-a doua de Florin Diaconu. Cele două firme, care s-au asociat într-un consorţiu pentru aceste contracte, au obţinut şase înţelegeri juridice: SND Brăila - contract în valoare de 80.040.000 lei, SND Buzău - contract în valoare de 139.067.872 lei, SND Ialomiţa - contract în valoare de 75.440.000 lei, SND Călăraşi - contract în valoare de 82.340.000 lei, SND Constanţa - contract în valoare de 179.400.000, SND Tulcea - contract în valoare de 102.120.000 lei. Totalul este de 651.507.872 lei, echivalentul a circa 165 de milioane de euro. Despre contractele obţinute de Tehnologica Radion şi Delta ACM 93 în judeţele Constanţa şi Tulcea voi scrie pe larg în viitor.
O altă firmă din zona PDL care a obţinut contracte pe vremea ministrului Ludovic Orban este Euroconstruct Trading 98, patronată de Sorin Vulpescu şi Dan Besciu, foşti parteneri de afaceri cu Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea. Firma a obţinut două contracte, de la SND Cluj - contract în valoare de 70.699.987 lei şi de la SND Târgovişte - contract în valoare de 108.486.879 lei. Valoarea totală a celor două înţelegeri juridice ajunge la 179.186.668 de lei, echivalentul a circa 45 de milioane de euro.
Şi firmele cu susţinere PSD au obţinut contracte de întreţinere multianuală. Firma în care mama senatorului PSD Cătălin Voicu a fost acţionară aproape patru ani, Gecor SRL, a obţinut două contracte, unul de la SND Bucureşti Sud - contract în valoare de 110.797.472 lei, altul de la SND Târgu Jiu - contract în valoare de 152.206.510 lei. Valoarea totală a acestora este de 263.003.982 lei, echivalentul a peste 65 de milioane de euro.
Compania deţinută de prietenul lui Liviu Dragnea, vicepreşedinte PSD şi preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman a obţinut contractul de întreţinere multianuală de la SND Alexandria. Este vorba despre un contract în valoare de 120.362.973 de lei, echivalentul a peste 30 de milioane de euro.
Printre firmele care au mai obţinut contracte de întreţinere multianuală pentru perioada 2008 – 2011 de la CNADNR se mai numără Romprest, deţinută de Florian Walter, fost Buşcă, cumătru cu Miron Mitrea, SIRD Timişoara, patronată de Ovidiu Tender, sponsor al PSD în trecut, Argecom, patronată de Gheorghe Axinte, care şi-a construit multe afaceri cu sprijinul PSD. Nu în ultimul rând, printre societăţile comerciale care au obţinut astfel de contracte se numără şi Romstrade, patronată de Nelu Iordache, un om de afaceri aflat într-o deschisă relaţie de prietenie cu ministrul care a gândit strategia „multianualelor”, Ludovic Orban.
18 decembrie 2009
Coşmarul de pe şosele, plătit cu peste un miliard de euro – partea a II-a
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
E cumplit, parcă citesc o diagnoză de cancer.
RăspundețiȘtergere