Viaţa la bloc, pe muzică de rotopercutor

Ziua de duminică are un ritual aparte pentru mine. Trezitul, de dimineaţă, foarte dimineaţă, când vecina de la opt se dă jos din pat şi-şi trage în picioare papucii de casă cu tălpi rigide din plastic. Doi paşi făcuţi pe parchetul laminat şi sunt drepţi. În timpul săptămânii nu mă deranjează asta, căci sunt matinală, însă nu şi duminica....

Dacă se întâmplă să ratez lipăitul papucilor de casă, nu am cum să ratez clopotele de la biserică. În fiecare dimineaţă de duminică mă întreb cum o fi pentru enoriaşii care locuiesc perete în perete cu bisericuţa de cartier. Eu stau la vreo două sute de metri distanţă şi tot aud fiecare clopot pe la opt, opt şi ceva. Nu se face ora prânzului şi tresar la zbârnâitul unui burghiu împins de vreun rotopercutor hotărât, care-şi face lor prin pereţii vecinilor. Aproape fără excepţie, duminica şi rotopercutorul, iar apoi ciocanul.

„Or fi atei”, a simplificat lucrurile maică-mea într-o duminică, când era venită pe la mine. Or fi, că altfel nu pot să înţeleg, eu fată de la munte, crescută cu respect pentru ziua de duminică, de ce unii nu-şi pot rezolva treburile casnice sâmbăta, de exemplu...

PS. La mulţi ani, Gabi! În zgomot de bormaşină, îţi doresc tot binele din lume! La mulţi ani tuturor celor care îşi sărbătoresc azi onomastica sau ziua de naştere!