Curtea de Apel Piteşti a pronunţat săptămâna trecută decizia definitivă de confiscare a unei părţi din averea fostului şef al Serviciului de Permise Auto Piteşti, Codruţ Vlăsceanu. Instanţa a hotărât confiscarea a 458.805 euro, 1.580 dolari şi 29.345 lei, bani nejustificaţi de familia Vlăsceanu.
Când toată presa relata în iunie 2008 despre cei 20 de arestaţi în dosarul Permiselor Auto din Piteşti, Departamentul Anchete/Reportaj de la Realitatea TV a abordat subiectul dintr-o altă perspectivă: a averilor celor arestaţi. Împreună cu colegii mei de atunci am muncit o zi şi o noapte ca să găsim declaraţiile de avere ale arestaţilor (cei care erau angajaţii Serviciului), să aflăm adresele proprietăţilor lor, să punem informaţiile cap la cap, să filmăm, edităm şi să montăm materialul, pe care îl puteţi urmări aici.
Ancheta noastră a fost publicată în data de 19 iunie la Realitatea TV şi în Cotidianul, iar în data de 23 iunie Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat şi a demarat o anchetă.
Dintr-un comunicat făcut public ieri de ANI, reiese că s-au constatat următoarele:
- membrii familiei lui Codruţ Vlăsceanu au dobândit averi ce nu pot fi justificate prin veniturile realizate de către aceştia, având în vedere vârsta sau ocupaţia;
- în perioada 2000 - 2008, valoarea averii dobândite de către Codruţ Vlăsceanu, împreună cu familia, este în cuantum de 3.097.596 RON, iar veniturile realizate de aceştia au fost în cuantum de 734.407 RON, rezultând o diferenţă vădită, în sumă de 2.171.109 RON.
Este a doua decizie importantă a justiţiei pronunţată într-un caz dezvăluit de presă într-un interval de timp foarte scurt. Sunt sigură că foştii mei colegi din Departamentul Anchete/Reportaj de la Realitatea TV, cu care am lucrat la acest subiect (Razvan, Gabi), apreciază acum fiecare minut dintr-o lungă noapte în care am făcut materialul. A meritat!