Aflu cu surprindere de pe www.pesurse.ro că fostul ministru PSD al Externelor, Cristian Diaconescu, a fost anchetat recent de DNA pentru luare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă şi abuz în serviciu cu circumstanţe agravante, dar că a primit deja NUP. Ancheta a început când Diaconescu ocupa funcţia de ministru, în iulie anul acesta, motivele fiind legate de nişte materiale promoţionale pentru ziua de 1 Mai.
În acelaşi dosar, pentru aceleaşi fapte, au fost anchetaţi şi Ioana Vârsta, fosta consilieră personală a lui Cristian Diaconescu, dar şi a Monicăi Iacob Ridzi, şi Alexandru Stancu, fost partener de afaceri al Ioanei Vârsta, dar şi consilier al Monicăi Iacob Ridzi. Vârsta şi Stancu sunt anchetaţi şi în dosarul în care Monica Iacob Ridzi este acuzată de infracţiuni asociate faptelor de corupţie.
Dosarul este unul despre care nu a răsuflat o vorbă în presă până acum. Despre ce e vorba? În 23 iulie anul acesta, DNA deschide din oficiu dosarul de cercetare 182/P/2009 pe numele lui Cristian Diaconescu, a Ioanei Vârsta şi a lui Alexandru Stancu pentru infracţiunile de luare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Obiectul dosarului: materiale promoţionale (şepci, tricouri, baloane) realizate de nişte companii patronate sau din anturajul Ioanei Vârsta şi a lui Alexandru Stancu pentru ziua de 1 mai, cu inscripţia "1 Mai bun. Cristian Diaconescu”, de care a beneficiat, evident, ministrul de externe de la acea dată.
Mediafax scria pe data de 1 mai: "Vicepreşedintele PSD, ministrul de Externe Cristian Diaconescu, a împărţit, de 1 Mai, în Parcul Circului, flori, baloane, şepci şi tricouri roşii, fără sigla PSD, dar cu inscripţia "1 Mai bun. Cristian Diaconescu”.
Pe data de 7 octombrie, la două luni şi jumătate de la deschiderea dosarului, acesta este soluţionat, ceea ce reprezintă o adevărată performanţă pentru un parchet din România, fie el şi DNA. Soluţia dată de procurori a fost neînceperea urmăririi penale, adică NUP, pentru toţi cei vizaţi: Diaconescu, Vârsta şi Stancu. Rezoluţia semnată de Mariana Alexandru, procuror şef serviciu din cadrul DNA, Secţia de combatere a corupţiei, arată că dosarul a fost deschis pentru că modul de operare a fost similar cu cel din dosarul fostului ministru Monica Iacob Ridzi: „Întrucât în ambele situaţii s-a evidenţiat un mod de operare similar celui stabilit în dosarul nr. 147/P/2009 (dosarul Monicăi Iacob Ridzi) s-a procedat la efectuarea de cercetări din care nu a rezultat însă existenţa infracţiunilor de corupţie ce formează obiectul sesizării”.