Parchetul General şi Agenţia Naţională de Integritate s-au autosesizat în urma difuzării filmului-anchetă „Donaţii fără acoperire”, în care am dezvăluit faptul că circa o sută de politicieni au donat anul trecut partidelor din care fac parte sume de bani mai mari decât veniturile lor. Informaţia a fost publicată azi şi de Hotnews. Simona Frolu, purtător de cuvânt al Parchetului General, mi-a declarat că Ministerul Public s-a autosesizat pentru infracţiunea de fals în declaraţii. Procurorii urmează să verifice sub acest aspect veniturile realizate, dar şi veniturile declarate de cei circa o sută de politicieni prezentaţi în film.
Cătălin Macovei, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, mi-a declarat că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat încă de săptămâna trecută şi va verifica averile tuturor politicienilor care se regăsesc pe lista donatorilor care nu-şi justifică veniturile, iar în cazul eventualelor infracţiuni de natură penală descoperite de inspectorii de integritate, dosarele vor fi înaintate Parchetului General. Şi celelalte informaţii despre averile unor parlamentari sau alesi locali, făcute publice aici şi aici, vor fi investigate de ANI după ce Agenţia s-a autosesizat şi în legătură cu acestea.
Donaţiile nejustificate ale politicienilor români au intrat şi în vizorul GRECO, Group of States against Corruption, organism din cadrul Consiliului Europei de la Strasbourg, m-a informat tot săptămâna trecută Christophe Speckbacher, şeful Departamentului „Crime Problems”.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu a prezentat încă o poziţie oficială după difuzarea anchetei, însă Dragoş Bogdan, vicepreşedinte ANAF pe probleme de control, declara acum două luni că orice document oficial, inclusiv declaraţiile de avere, pot constitui un punct de plecare pentru a se verifica eventuale cazuri de evaziune fiscală.
Cel puţin o sută de politicieni au donat anul trecut partidelor din care fac parte sume de bani mai mari decât veniturile lor. Senatori, deputaţi, presedinţi de consilii judeţene, prefecţi, subprefecţi, consilieri de miniştri, şefi de deconcentrate, consilieri locali sau judeţeni au donat către PSD, PDL şi PNL în campaniile electorale din 2008 bani pe care nu îi pot justifica în acte. În cazul acestor aproximativ o sută de politicieni sumele de bani donate partidelor nu corespund cu cele din declaraţiile de avere menţionate la capitolul venituri.
- Investigaţia jurnalistică a avut la bază un principiu simplu: au fost comparate listele persoanelor fizice care au donat bani la partidele politice în 2008, liste publicate în Monitorul Oficial, cu declaraţiile de avere aferente anului fiscal 2008 ale acelor persoane de pe liste care erau aleşi, demnitari sau funcţionari publici, şi care potrivit legii, au completat declaraţii de avere la investirea în funcţie. În plus, pentru a avea o documentare completă, am verificat şi declaraţiile din ultimii ani ai celor care au ocupat funcţii în trecut, dar şi firmele declarate sau nedeclarate, inclusiv bilanţul lor contabil.
- Împărtiţe la nivel de partide politice, lucrurile stau aşa: cel puţin 42 de membri PSD, 41 de membri PDL şi 10 din PNL au donat către aceste partide bani pe care nu îi pot justifica prin veniturile realizate în 2008.
- Banii pe care aceşti politicieni nu îi pot justifica se ridică la aproape un milion şi jumătate de lei noi. Din aceşti bani, 600.000 de lei au ajuns la PSD, 500.000 de lei la PDL, 300.000 de lei la PNL.
- Exită trei categorii de politicieni-donatori de bani nejustificaţi:
1. Cei care nu au avut nici un loc de muncă şi nici un venit în 2008, dar cu toate astea au donat sume mari de bani la partide.
2. Cei care au donat toţi banii câştigaţi partidului şi care nu se ştie din ce bani au trait/mâncat/plecat în concedii/plătit taxe şi impozite către stat timp de un an de zile.
3. Cei care au donat sume încadrabile în câştigurile de anul trecut, dar care pe lângă donaţiile făcute şi-au mai deschis conturi şi/sau şi-au cumpărat proprietăţi, astfel încât sumele adunate depăşesc veniturile lor de anul trecut..
Filmul invesţigatiei jurnalistice şi cine sunt politicienii care au donat bani nejustificaţi au fost publicate în acelaşi timp pe Blogdeinvestigatii şi www.hotnews.ro
Lista politicienilor care au donat bani nejustificaţi poate fi citită aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu