Fostul ministru de Interne Dan Nica susţinea acum vreo două săptămâni că 650 de persoane au plecat din Arad şi Bihor la Viena pentru a vota în capitala Austriei, după ce votaseră şi în România. Am crezut că afirmaţia se baza pe informaţiile deţinute de Nica în calitatea sa de ministru. Din datele pe care le-am cerut de la Poliţie despre infracţiunile electorale comise anul trecut în timpul celor două campanii electorale în toată ţara nu reiese cifra avansată de fostul ministru de Interne. Cifrele arată cam aşa:
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a deschis anul trecut, la nivel naţional, 1.015 de dosare penale care aveau ca obiect infracţiuni săvârşite atât în timpul campaniilor electorale, organizate cu ocazia alegerilor locale şi parlamentare, dar şi în ziua alegerilor. Să ne uităm puţin peste statistica lor. Dintre acestea, 610 dosare aveau ca obiect infracţiuni săvârşite pe timpul desfăşurării alegerilor locale, iar 405 în timpul alegerilor parlamentare.
Defalcat, datele arată aşa:
304 – infracţiuni la legea alegerilor autorităţilor locale
212 - infracţiuni de furt (de ştampile, buletine de vot)
115 – infracţiuni de distrugere
77 - infracţiuni de loviri sau alte violenţe
Până la data de 31 iulie 2009, poliţiştii au soluţionat 904 dosare penale referitoare la infracţiuni privind desfăşurarea alegerilor alegerilor locale şi parlamentare, toate fiind înaintate la Parchet cu propuneri procedurale. Cu propunere de declinare au fost soluţionare 135 de dosare penale. Au rămas în evidenţe 103 dosare penale (38 cu privire la alegerile locale şi 65 la alegerile parlamentare), dintre care 80 cu autori neidentificaţi, iar 23 cu autori cunoscuţi.
Ar mai fi ceva de spus: din datele centralizate la BEC rezultă că la Viena au votat doar 242 de români.