De sâmbătă

Gotan Project - Una musica brutal

Vreţi primar? Na primar!

Traian Băsescu se joacă din nou. Premierul ales de acesta este un primar de peste 80%, aşa cum au vrut opozanţii săi, însă nu Klaus Iohannis, ci PDL-istul Liviu Negoiţă. O alegere îndrăzneaţă având în vedere că Negoiţă are destule lucruri ce-i pot fi reproşate – începând de la fosta relaţie cu Laura Andreşan, contractele acordate unor firme apropiate de PDL - Delta ACM 93, Tehnologica Radion, Euroconstruct Trading 98 -, şi terminând cu averea în continuă creştere, deşi în ultimii 12 ani nu s-a ocupat de afaceri, ci numai de politică. Este de aşteptat ca toate aceste lucruri să fie readuse în discuţie în presă şi să se transforme în noi teme în campanie electorală.

De partea cealaltă, Liviu Negoiţă a dovedit că poate fi un bun gospodar. Anul trecut, la alegerile locale am facut o serie de pastile TV pentru Realitatea TV în care am prezentat candidaţii din cele mai importante oraşe, din Bucureşti şi din sectoarele sale. Ideea era să le lansăm o provocare candidaţilor, mergând cu ei într-un loc părăginit din oraşul/sectorul lor pentru a le cere o rezolvare pentru acea problemă a locuitorilor. Pe Negoiţă nu am avut unde să îl ducem.

Extrem de discret în viaţa publică, dar bine înfipt în partid, Negoiţă are o relaţie foarte bună cu Traian Băsescu, dar şi cu alţi grei ai PDL. Adriean Videanu este naşul său de cununie, iar de Vasile Blaga îl leagă o prietenie solidă.

Autostrada fără început şi fără sfârşit

Nouă milioane de euro a ajuns să coste statul român primii 19 kilometri din autostrada Bucureşti-Braşov în urma celei mai recente modificări de preţ făcute acum trei săptămâni de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Deşi este vorba de porţiunea de la ieşirea din Bucureşti până la Moara Vlăsiei, unde terenul este relativ drept, preţul kilometrului de autostradă pe acest traseu a ajuns să coste cât un kilometru construit în Croaţia, unde relieful impune soluţii tehnice complicate.

Scumpirea preţului a fost aprobată de conducerea CNADNR prin semnarea unui act adiţional la contractul primului tronson al Autostrăzii Bucureşti – Braşov, care măsoară 19,5 kilometri, cu consorţiul Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. Tirrena Scavi. Modificarea de contract s-a parafat pe data de 15 octombrie 2009, într-o discreţie totală.
Actul adiţional este justificat prin „dificultăţi de natură geologică –soluţie alternativă cu umpluturi”. Valoarea acestuia este de 85.038.174 de lei, echivalentul a peste 21 milioane de euro. Prin această modificare de preţ, un kilometru din cei 19,5 pe care îi va construi Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. Tirrena Scavi ajunge în acest moment la peste nouă milioane de euro. Surse din Ministerul Transporturilor susţin că alte două acte adiţionale au fost încheiate pentru acest tronson, fără a putea preciza şi suma de bani.
Asta nu este decât o nouă confirmare a faptului că suntem ţara cu cei mai scumpi kilometri de autrostradă, existenţi însă doar pe hârtie.

Astfel, la opt ani de la realizarea studiului de fezabilitate şi după ce s-au cheltuit sute de milioane de euro pentru exproprieri, avocaţi şi firme de consultanţă, drumul spre Braşov pare tot mai greu de construit.
2002. S-a decis construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov. De atunci, traseul şi preţul autostrăzii s-au modificat de nenumărate ori.
2006. Se semnează în luna octombrie contractul pentru proiectarea şi construcţia celui de-al doilea tronson al autostrăzii, între km 19+500-km 62+000 Bucureşti şi Ploieşti, cu firmele Spedition UMB, PA&CO Internaţional, Euroconstruct Trading 98, Com-Axa SRL, pentu suma de 702,5 milioane de lei, echivalentul a 200 milioane de euro.
2007. Contractul pentru proiectarea şi execuţia primului tronson al autostrăzii, între km 0+000 şi km 19+500, se semnează în luna august. Este declarat câştigător consorţiul format din Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. Tirrena Scavi S.p.A. pentru suma de 514,6 milioane de lei, echivalentul a 153 de milioane de euro.
2009. CNADNR a ales în luna mai constructorul ultimului tronson al autostrăzii, prin procedura de dialog competitiv, consorţiul Vinci – Aktor. Pentru o lungime de numai 58 de kilometri, valoarea construcţiei va ajunge la 1,5 miliarde de euro.

Autostrada Bucureşti-Braşov ar trebui finalizată în 2013, potrivit ultimului termen estimat anul acesta de actualul ministru al Transporturilor. Cel mai probabil termenul va fi devansat, în condiţiile în care soluţiile tehnice şi de execuţie, pentru care s-au încheiat contracte de sute de milioane de euro, au nevoie de ajustări permanente care costă statul român alte zeci de milioane de euro.

Contracte fără licitaţie pentru prietenul primarului Poteraş

O firmă de pază şi protecţie, al cărei patron este prieten cu Cristian Poteraş, a obţinut fără licitaţie, la doar şapte luni de la înfiinţare, un contract de peste un milion de lei noi de la Primăria Sectorului 6. Firma se numeşte Drumeţul Guard SRL şi este patronată de Marin Pîrcălabu, prieten cu Poteraş şi membru în conducerea Federaţiei Române de Lupte pe care Poteraş o prezidează.

Drumeţul Guard SRL a fost înregistrată de Pîrcălabu la Registrul Comerţului la sfârşitul lunii mai 2007, acesta fiind unic acţionar, dar şi administrator. La doar şapte luni de la înfiinţarea firmei, în decembrie 2007, societatea a obţinut un prim contract pentru servicii de pază de la Administraţia Domeniului Public Sector 6, instituţie aflată în subordinea Primăriei. Criteriul de atribuire a fost încredinţarea directă, valoarea contractului fiind de peste 1.175.000 de lei, echivalentul a circa 325.000 de euro. Obiectul contractului era paza parcurilor de pe raza Sectorului 6.
Având în vedere valoarea contractului şi legislaţia în vigoare la acea vreme privind achiziţiile publice, pentru orice contract de servicii mai mare de 40.000 de euro ar fi trebui să se organizeze licitaţie publică, lucru care evident, nu s-a întâmplat.

Acesta nu este singurul contract încheiat de firma lui Marin Pîrcălabu cu instituţia condusă de prietenul său Cristian Poteraş. În 2008, Drumeţul Guard s-a ocupat şi de paza pieţelor din Sectorul 6, pentru care a mai obţinut câteva sute de mii de lei noi. Aceste contracte au fost prelungite şi în 2009, tot fără licitaţie. Noile contractele au fost sparte „pe obiective”, astfel încât suma să nu mai depăşească 40.000 de euro, având în vedere că şi acestea au fost atribuite prin încredinţare directă. Primăria a plătit pentru serviciile de pază a pieţelor Drumul Taberei II, Veteranilor, Gorjului şi Valea Ialomiţie suma de 460.000 de lei, potrivit Direcţiei de Relaţii Publice din Primăria Sectorului 6.

Marin Pîrcălabu deţine restaurantul Hanul Drumeţilor şi este un cunoscut fost luptător legitimat la Clubul Steaua. Acesta a fost coleg cu Cristian Poteraş, şi el fost luptător.

Cristian Diaconescu, NUP în timp record primit de la DNA

Aflu cu surprindere de pe www.pesurse.ro că fostul ministru PSD al Externelor, Cristian Diaconescu, a fost anchetat recent de DNA pentru luare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă şi abuz în serviciu cu circumstanţe agravante, dar că a primit deja NUP. Ancheta a început când Diaconescu ocupa funcţia de ministru, în iulie anul acesta, motivele fiind legate de nişte materiale promoţionale pentru ziua de 1 Mai.
În acelaşi dosar, pentru aceleaşi fapte, au fost anchetaţi şi Ioana Vârsta, fosta consilieră personală a lui Cristian Diaconescu, dar şi a Monicăi Iacob Ridzi, şi Alexandru Stancu, fost partener de afaceri al Ioanei Vârsta, dar şi consilier al Monicăi Iacob Ridzi. Vârsta şi Stancu sunt anchetaţi şi în dosarul în care Monica Iacob Ridzi este acuzată de infracţiuni asociate faptelor de corupţie.

Dosarul este unul despre care nu a răsuflat o vorbă în presă până acum. Despre ce e vorba? În 23 iulie anul acesta, DNA deschide din oficiu dosarul de cercetare 182/P/2009 pe numele lui Cristian Diaconescu, a Ioanei Vârsta şi a lui Alexandru Stancu pentru infracţiunile de luare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Obiectul dosarului: materiale promoţionale (şepci, tricouri, baloane) realizate de nişte companii patronate sau din anturajul Ioanei Vârsta şi a lui Alexandru Stancu pentru ziua de 1 mai, cu inscripţia "1 Mai bun. Cristian Diaconescu”, de care a beneficiat, evident, ministrul de externe de la acea dată.
Mediafax scria pe data de 1 mai: "Vicepreşedintele PSD, ministrul de Externe Cristian Diaconescu, a împărţit, de 1 Mai, în Parcul Circului, flori, baloane, şepci şi tricouri roşii, fără sigla PSD, dar cu inscripţia "1 Mai bun. Cristian Diaconescu”.

Pe data de 7 octombrie, la două luni şi jumătate de la deschiderea dosarului, acesta este soluţionat, ceea ce reprezintă o adevărată performanţă pentru un parchet din România, fie el şi DNA. Soluţia dată de procurori a fost neînceperea urmăririi penale, adică NUP, pentru toţi cei vizaţi: Diaconescu, Vârsta şi Stancu. Rezoluţia semnată de Mariana Alexandru, procuror şef serviciu din cadrul DNA, Secţia de combatere a corupţiei, arată că dosarul a fost deschis pentru că modul de operare a fost similar cu cel din dosarul fostului ministru Monica Iacob Ridzi: „Întrucât în ambele situaţii s-a evidenţiat un mod de operare similar celui stabilit în dosarul nr. 147/P/2009 (dosarul Monicăi Iacob Ridzi) s-a procedat la efectuarea de cercetări din care nu a rezultat însă existenţa infracţiunilor de corupţie ce formează obiectul sesizării”.

Despre responsabilitate profesională

Hotnews anunţă azi că nu va mai publica niciun sondaj politic pe perioada campaniei electorale. Îmi place această decizie care arată responsabilitate profesională şi am să vă spun de ce. Ieri, Realitatea TV făcea public un sondaj Insomar, în care Mircea Geoană avea 32% în preferinţele electoratului în turul unu, iar Traian Băsescu 30%. Astăzi, Inpolitics a dat publicităţii un sondaj Gallup, în care Traian Băsescu este creditat cu 32,5% în primul tur, iar Mircea Geoană cu 21,5%. Asemenea diferenţe uriaşe în ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană (9,5%) nu pot fi explicate sub nicio formă cu vreun argument ce ţine de sfera sociologiei, şi nu te face să te gândeşti decât la manipulare.

În plus, îmi amintesc că anul trecut în campania pentru parlamentare două institute de sondare a opiniei publice, CCSB şi Insomar, dădeau diferenţe mari între PSD şi PDL, de vreo şase procente. Alegerile au arătat că diferenţa dintre PSD şi PDL era de doar un procent. De unde atunci o distanţă de şase procente în sondajele din campanie? Unora li s-au pus în plus din vârful pixului vreo trei procente, iar celorlalţi li s-au scăzut tot atâtea. Simplu şi încadrabil în marja de eroare de +/- 3%.

Demisia de onoare, o ciudăţenie

Profesorul Adrian Streinu Cercel, numit recent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, şi-a dat azi demisia după ce consilierul prezidenţial pe probleme de sănătate Virgil Păunescu a afirmat de dimineaţă că tonul acestuia cu privire la gripa nouă este alarmist şi că induce un sentiment de panică populaţiei. Chiar dacă a invocat motive personale, este clar de ce şi-a dat demisia Streinu Cercel: critica venită de la Cotroceni, exprimată de profesor printr-un prompt gest de onoare.

Tocmai acest gest este privit nefiresc de jurnalişti: puterea de a renunţa la o funcţie atunci când eşti într-o situaţie de contradicţie, reală sau nu, cu alte autorităţi ale statului. Am văzut deja curgând întrebări de genul: „De ce credeţi că şi-a dat demisia Streinu Cercel?”, „Ce a motivat gestul acestuia?”, „A făcut bine că şi-a dat demisia?”. Nu ştiu dacă asta este tema normală de discuţie la TV în cazul demisiei profesorului Streinu Cercel. Cred că mai potrivit ar fi fost să se discute în ce măsură a creat panică sau a speriat populaţia, dacă tot trebuia umplut un spaţiu de emisie.

E adevărat că nu suntem încă obişnuiţi cu demisiile de onoare, ci mai degrabă cu disperarea politicienilor de a se ţine de scaunul în care au fost numiţi, dacă ar fi să mă gândesc doar la Monica Iacob Ridzi. Poate profesorului Streinu Cercel i-a venit mult mai uşor şi firesc să recurgă la acest gest tocmai pentru că nu este politician.

Ieri am fost la DNA

Mereu am avut o dilemă: procurorii de la DNA sunt incompetenţi sau dirijaţi? Sinceră să fiu, nu am reuşit încă să îmi clarific lucrul ăsta. Ştiu doar că, în continuare, zeci de dosare răsunătoare zac de ani de zile în „lucru”, iar ceea ce a mai „scăpat” către instanţe s-a încheiat cu achitări sonore. Şi acum, iată un exemplu care îmi face dilema să persiste.

Mirare mare vineri seara când, în cutia poştală, găsesc o citaţie în care eram chemată la o audiere la DNA, în calitate de martor. Mă uit la dată. Era pentru acea dimineaţă, la ora 10,30. Într-un colţ de foie, era mâzgălit un număr de telefon şi un nume. Sun, chiar dacă era nouă seara. Îi explic subcomisarului că abia am găsit citaţia în poştă, îmi cer scuze. Omul îmi spune că nu-i nicio problemă şi stabilim să ne vedem luni dimineaţă, la sediul DNA. Întreb despre ce dosar e vorba, îmi răspunde scurt şi mă întreabă la rândul lui dacă îmi aduc aminte despre ce e vorba. Îi zic că da.

Era vorba despre un articol publicat în „Evenimentul zilei” în 2006 de un jurnalist pe care încercam să îl aduc în echipa de Investigaţii de acolo. M-am întrebat de ce mă citează pe mine, însă îmi amintesc că cel care făcea subiectul anchetei a refuzat iniţial să-i dea vreo declaraţie colaboratorului EVZ, însă după publicarea articolului m-a sunat pentru a face nişte precizări, pe care le-am publicat a doua zi. Personajul: lider important în PDL.

Ei bine, ieri dimineaţă, la ora stabilită ajung la DNA. Îmi las la intrare telefoanele şi două memory stick-uri rătăcite prin geantă. Ajung în biroul Poliţiei Judiciare. Subcomisarul mă întreabă dacă îmi amintesc despre subiect. Îi spun că nu eu am scris ancheta, ci am semnat a doua zi o completare, care includea o declaraţie a liderului PDL.
Îmi aduce un tenac de coli albe pentru declaraţie. Îl întreb amuzată dacă trebuie să le umplu pe toate. Încep să scriu tot pomelnicul de date din buletin după care vine partea cu „prezenta declaraţie, dată azi, la sediul DNA”. Mă uit la subcomisar şi îl completez „în calitate de martor”. „Nu treceţi asta pentru că declaraţia de martor se ia pe un formular tipizat, asta e o declaraţie olografă”, spune subcomisarul. „Pe citaţie nu scria martor?”, întreb. „Bine, scrieţi martor”, pare a-mi face omul o concesie.

Scriu acolo că ancheta jurnalistică a fost realizată de un colaborator extern al EVZ, că eu am coordonat şi editat textul. După care omul îmi sugerează să scriu despre subiect, cum a fost descoperit cazul, care a fost mersul tranzacţiei anchetate acum de procurori etc. Îi spun că aş face speculaţii dacă aş scrie asta, şi îi explic din nou că documentarea nu a fost făcută de mine. Îl întreb dacă a luat legătura cu jurnalistul care a semnat ancheta. Îmi spune că nu. „Doar asta mi-a dat procurorul” şi îmi arată textul articolului semnat de mine a doua zi după publicarea anchetei. Îi spun că dacă are nevoie de toate acele date să caute ancheta iniţială şi să stea de vorbă cu autorul ei. „Doar asta am găsit pe internet, pentru că arhiva de la EVZ nu merge”, se scuză poliţistul. Îmi închei declaraţia precizând că am avut o discuţie telefonică de câteva minute cu cel vizat acum de ancheta procurorilor, în care recunoştea implicarea sa în afacere, mă iscălesc şi plec.

Şi acum, revin la dilema mea - dacă procurorii de la DNA sunt incompetenţi sau dirijaţi. După TREI ani de la publicarea unei anchete, şi la mai bine de trei ani după ce persoana păgubită de liderul PDL a depus plângere la DNA, cei de acolo fac demersuri care se încadrează în categoria actelor procedurale, adică audiază martori, strâng probe. Mai mult, cheamă la audieri persoane care nu prea au de-a face cu dosarul lor. Mă întreb cât va mai dura acum până vor găsi la Biblioteca Academiei, de exemplu, ancheta jurnalistică despre acel caz, cât va mai dura să-l dibuiească pe autor la Evidenţa Populaţiei, să-i trimită o citaţie, să-i ia o declaraţie. Asta îmi sună a incompetenţă.

De partea cealaltă, nu pot să nu mă gândesc că ne aflăm în faţa unui posibil moment de cotitură politică, dacă Traian Băsescu nu mai câştigă un mandat. Şi atunci, domnii de la DNA dau acum ghes cu dosarele liderilor PDL, nu de alta, dar nu cumva noua putere care se va instala să îi prindă pe picior greşit, fără nişte dosare la cheie numai bune de dat presei. Adică, DNA-ul se pregăteşte să întoarcă armele?! Când spun asta îmi aduc aminte de anul 2005, când DNA şi de Parchetul General au făcut o adevărată paradă de dosare ale oamenilor opoziţiei: Iacubov, Patriciu, Iancu, Sechelariu. Toţi sunt bine mersi acum, Iacubov fiind achitat, de exemplu. Asta îmi sună a manevră politică.


PS. În biroul de Poliţie Judiciară de la DNA era cald şi multă lumină de afară. La fiecare din cele şase birouri, un domn poliţist se afla în spatele unui calculator. Cât am stat acolo, a fost o linişte deplină. Nu a sunat niciun telefon. La un moment dat a intrat o doamnă pe uşă, dar nu a zăbovit prea mult. Am plecat de acolo gândindu-mă dacă munceau din greu sau jucau Solitaiere. În reţea??

Suspendarea firmelor, la anu’ şi la mulţi ani!

Aflu de la o cunoştinţă avocat, care a depus mai multe cereri la instanţă pentru suspendarea activităţii unor firme, că a primit termene în luna mai, anul viitor. Explicaţia este simplă: Ministerul Finanţelor a decis că nimeni nu este scutit de la plata impozitului forfetar, nici măcar agenţii economici care au cerut deja în instanţă suspendarea sau radierea societăţilor. Astfel, Ministerul Finanţelor nu ţine cont de data la care s-au depus cererile la tribunal, ci doar de data când suspendarea sau radierea devin efective.

În concluzie, toţi cei care solicită zilele astea radierea sau suspendarea activităţii firmelor lor, sunt în continuare buni de plată cel puţin încă şase luni. Cum se traduce asta? Nişte bani storşi de stat de la cei care vor să-şi lichideze afacerile mici sau muribunde tocmai din cauza instituirii impozitului forfetar.

Viorel Hrebenciuc, chiriaş la stat

Liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, nu deţine nicio locuinţă. În declaraţia de avere, acesta menţionează faptul că fiul său, Andrei, deţine un imobil, iar în faţa presei afirmă că locuieşte în casa tânărului. Andrei Hrebenciuc a devenit proprietarul imobilului de pe strada General Nicolae Dona în 1999 după ce l-a cumpărat cu două miliarde de lei vechi de la Miron Mitrea. La momentul tranzacţiei, fiul lui Viorel Hrebenciuc avea 15 ani.

În toată aceasta perioadă, chiar dacă nu a avut statut de proprietar, deputatul PSD a avut statut de chiriaş, statut pe care l-a căpătat în 1993 şi la care nu a renunţat nici acum.
Aşa se face că, Viorel Hrebenciuc a obţinut o locuinţă în 1993, pe vremea când era secretar general al guvernului.
Apartamentul a fost repartizat de Guvernul României la data de 21 aprilie 1993, cu adresa 15/694, în aceeaşi zi fiind încheiat şi contractul de închiriere numărul 28.150 între Viorel Hrebenciuc şi ICRAL Herăstrău. Locuinţa se află pe Calea Victoriei, are cinci camere plus alte dependinţe şi o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi.

Astfel, deputatul are statul de chiriaş de 16 ani, deşi între timp şi-a pierdut calitatea de înalt funcţionar al statului, implicit şi dreptul de a locui cu chirie într-o locuinţă de serviciu. Cu toate acestea, contractul i-a fost prelungit de cel puţin trei ori de reprezentanţii statului, mai precis de Primăria Capitalei - cea care a preluat fondul de locuinţe de la ICRAL Herăstrău.

„Apartamentul e proprietate de stat, e al Primăriei, nu e al meu. Eu figurez la întreţinere, da. Acolo stă o familie de la Nuclearelectrica, femeia de serviciu şi şoferul de acolo, stau de opt ani de zile, mergând pe ideea să-l ia ei până la urmă. Apartamentul e al Primăriei şi nu am reuşit să rezolv problema pentru ei încă. Primăria trebuia să-l dea la Nuclearelectrica ca să le dea lor apartamentul că sunt nişte amărâţi. Eu oricum nu mai stau acolo, numai că apartamentul fiind proprietate de stat, e pe numele meu, care e problema?”, se întreabă deputatul PSD, dezvăluind şi intenţia sa de a interveni la Primăria Capitalie pentru a transfera apartamentul de pe Calea Victoriei la Nuclearelectrica. Familia care locuieşte acum în locuinţă este legată de Viorel Hrebenciuc într-o oarecare măsură. Şoferul invocat de acesta este şoferul soţiei deputatului, care este director de Resurse Umane la Nuclearelectrica.

„Mai e un an de contract cu Primăria, sau aşa ceva. Nu mai ştiu. Nu ai de ce să faci un caz din chestia asta. Dacă aş fi putut să-l cumpăr, l-aş fi cumpărat. Dar legea nu-mi dă voie, că păţesc cum a păţit Băsescu, că eu am avut un apartament la Bacău”, mai spune deputatul PSD, fără să explice de ce nu a renunţat pur şi simplu la contract până acum.

Primăria Capitalei a refuzat să răspundă la orice întrebare adresată referitor la acesată chestiune (ce perioadă de contract a mai rămas în derulare, ce chirie lunară plăteşte Viorel Hrebenciuc, de câte ori a fost prelungit contractul etc) fiind invocată Legea protecţiei datelor cu caracter personal!!!